Dar motan știe

Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Dar, motanul de librărie, îsi face noi și minunati prieteni: cartile între care traiește.

Sa vedem… cu ajutorul unui arici și al unei pisici, învata el să citească și să scrie?

Ce învață micii cititori: Că alfabetul se va dovedi un prieten de nădejde; Câte lucruri se pot scrie într-o carte; Că atât copiii, cât și motăneii știu să se bucure de o poveste bună.

Dar motan e încurajat de Toto să învețe alfabetul, e chiar o datorie, spune Toto, pentru un motan care trăiește într-o librărie. Dar nu stă prea mult pe gânduri și începe joaca cu literele. De aici, multe porți i se deschid și află în câte feluri minunate te poți amuza cu o poveste.

Recomandarea editorului:

Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.

Dar motan știe
Dar motan știe - 1Dar motan știe - 2Dar motan știe - 3Dar motan știe - 4

Scrisă de: Cristina Andone

Parte din seria: Dar motan

45 lei 58.13 lei

Achiziționând această carte vei primi acces și la resursele educaționale: sugestii de dialog și activități pentru aprofundarea cărții.

3 - 6 ani
Vârstă recomandată
7 - 10 ani
Vârstă recomandată
36
Număr de pagini
Nemira
Editură

Descoperă toate cărțile din colecție

S-ar putea să îți placă și