Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey

Jonathan Toomey este cel mai bun cioplitor în lemn din vale. Dar este întotdeauna posac și morocănos. Zâmbește rareori și nu râde niciodată. Nimeni nu știe că o batistă de dantelă, o păturică albă de copil și o schiță în cărbune a unei femei care ține în brațe un prunc nou-născut zac părăsite într-un sertar pe care Jonathan Toomey nu-l mai deschide deloc.

Dar într-o zi de început de iarnă, văduva McDowell împreună cu băiețelul ei, Thomas, îi bat la ușă cu o rugăminte pe care numai el le-o poate îndeplini.

După o bună bucată de vreme, Thomas își drese glasul și șopti:
• — Domnule Toomey, vă rog, pot să vă întreb ceva?
• Cioplitorul în lemn îl privi pe Thomas pe sub sprâncene, ridică din umeri și mormăi. Thomas se gândi că asta trebuie să însemne "da" și continuă:
• — Asta, la care ciopliți acum, e oaia mea?
• Cioplitorul în lemn încuviință din cap mormăind din nou. După încă o bucată bună de vreme, Thomas șopti:
• — Domnule Toomey, iertați-mă, dar nu ciopliți bine oaia mea.
• Țăcănitul andrelelor văduvei McDowell încetă. Dalta lui Jonathan Toomey se opri din cioplit. Dar Thomas continuă să vorbească:
• — E o oaie foarte frumoasă, drăgălașă și creață, dar pe oaia mea se vedea că-i fericită.
• — Mofturi, i-o-ntoarse domnul Toomey. Oaia-i oaie. Oile n-au cum să arate fericite.
• — Ba ale mele așa arătau, îl contrazise Thomas. Știau că sunt cu pruncul Iisus și asta le făcea fericite.