Tâmplarul Andersen și Moș Crăciun

Tâmplarul Andersen e un om cumsecade și prevăzător. În magazia de lemne și-a pregătit din timp costumul de Moș Crăciun și sacul cu daruri. Acum, în Ajun, trebuie doar să se strecoare afară din casă, să se costumeze, să ia sania încărcată și să bată la ușa propriei locuințe în chip de Moș Crăciun abia sosit de prin nămeți.

Dar seara aceasta de Ajun e geroasă și în curte s-a făcut un ghețuș ca sticla. Nu-i de mirare că bietul tâmplar alunecă și o ia la vale cu sanie cu tot până ajunge în drum. Unde cine trece tocmai atunci, tot într-o sanie, tot încărcat cu daruri și îmbrăcat la fel de frumos? Chiar Moșul cel adevărat.

Se ciocnesc cele două sănii? Inevitabil. Se rostogolesc Moș Crăciun și tâmplarul Andersen prin zăpadă, cât sunt ei de mari? Oho, cât colo! Dar e Ajunul și o astfel de întâmplare poate că este un bun prilej pentru a se naște o prietenie frumoasă.

— La o parte! a strigat tâmplarul Andersen și a încercat din răsputeri să oprească, dar masca de Moș Crăciun îi stătea strâmb pe față și nu vedea mai nimic.

Săniile s-au ciocnit și cei doi s-au rostogolit cât colo în zăpadă.

— Iertați-mă! a spus tâmplarul Andersen.

— O, nu, ba pe mine să mă iertați, a spus celălalt drumeț.

— Hm… Dar se pare că avem aceeași treabă. Sunteți îmbrăcat în costum de Moș Crăciun, ca și mine, a spus tâmplarul zâmbind.

Apoi a întins mâna și s-a prezentat:

— Tâmplarul Andersen.

— Moș Crăciun, a spus celălalt și i-a dat și el mâna.